mama, esti bine?

ten minutes left, imi raspunde fata din Nigeria, jucandu-se nervoasa cu verigheta de argint care aproape sta sa-i cada de pe deget. as intreba-o cati ani are, dar ma razgandesc. sunt aproape sigura ca imi va spune 36, doi copii la scoala si o fiica maritata. voi ramane cu gura cascata si-i voi spune really, you don’t look like. nu-i dau mai mult de 25 si doi copii la gradinita, dar nici nu o intreb chiar daca mor de curiozitate. imi arunc grabita ecusonul, tigarile, pixurile si bricheta in geanta. ma intreb daca sa mai pastrez nimicurile pe care le am mai tot timpul prin buzunare: guma de mestecat, post-ituri, manusi…ma razgandesc. le arunc la cos. fata din Nigeria ma intreaba daca putem pleca, i raspund ca da. s-a incheiat shiftul. a fost o noapte linistita. ok, bye, see you later, someoane is coming to pick me up, imi spune ea plecand grabita. las si eu un see you later in urma chiar daca stiu ca nu-mi va raspunde nimeni si chiar daca am spus ca nu voi mai saluta niciodata, dar niciodata, nici la venire, nici la plecare. in asteptarea hand over-ului englezoaicele sorb inca adormite cafeaua instant cu lapte, trantite in fotoliile din lounge, cu ochii pe stirile de pe BBC. nu se obosesc sa-mi raspunda nici macar cu un hai sictir. dar il simt aruncat sagetator din priviri. ma impiedic de fata de la curatenie care a lasat trolly-ul in mijlocul drumului si,cum necum, trebuie sa-i spun oops sorry, bye, see you later… imi raspunde cu un “ta-ra” mormait pe care il urasc din tot sufletul. e un salut in limba welsh cu o pronuntie ciudata. no one is coming to pick me up, ma vait eu traversand parcarea plina de masini si cautandu-mi telefonul in geanta. e o dimineata rece, e trecut de ora opt si, de cand s-a facut vara, soarele vine intotdeauna la orele amiezii cu o explozie de 21 de grade. e bine si atat decat nimic. acum tremur de frig pana peste drum la Aldi, de unde iau un cos de mana si ma opresc printre rafturi. dumnezeule! am uitat sa trimit un mesaj de incurajare baiatului. acasa e zece si ceva. da, stiu, are emotii. eu am emotii!

-sa nu ai emotii! o sa fie bine! te iubesc!

imi pierd timpul umbland aiurea pe la rafturile cu produse congelate, fructe, dulciuri. nu stiu ce sa iau si nici nu ma vad carand sacose. as putea sa iau un taxi spre casa, dar e aglomerat si as sta la semafoare injurandu-l in gand pe taximetristul indian care incapatanat nu m-ar intelege ca exista un drum mai scurt. el ar spune ca drumul acela e inchis, dar nu e. stiu foarte bine. mi-ar cere douazeci de lire si l-as suporta o jumatate de ora vorbind in limba lui cu cineva la telefon. ori, ar veni un taximetrist englez care va cauta conversatie intrebandu-ma de unde vin si cu ce ma ocup. revoltator! de cele mai multe ori inventez o poveste si spun ca sunt din Rusia. nah, voi lua autobuzul si voi cara dupa mine doua sacose.

-multumesc, mama! intru in cateva minute!

casierul imi scaneaza in cateva secunde produsele si nu-mi lasa timp nici sa le pun in sacosa, nici sa platesc, iar eu inca ma chinui sa desfac nenorocita de sacosa. 16 pounds imi spune el triumfator! achit si raman langa el sa asez, de-al naibii ce nervoasa sunt, cutiile, cutiutele si painea…spre disperarea lui si a englezoaicei care asteapta la rand.

autobuzul e plin de copii care merg la scoala. stau seriosi si cu nasurile in telefon. acasa la noi e vacanta. aici nu inca. fiica-mea e nerabdatoare sa se intalneasca cu pescarusul Bob, sa ne plimbam pe dock, sa-si faca bagajele…mai e putin. da, stiu! se va plictisi repede! nu-i place aici! va fi la fel! de fiecare data e la fel! mama, nu-mi place Anglia! vreau acasa! baiatul va veni si el. da, stiu! va fi la fel! plec, mama! nu-mi gasesc locul aici!

pe scari ma intalnesc cu John, vecinul din perete. il urasc pe John! John bea mult si se cearta cu Lucy. Lucy pleaca plangand si se intoarce noaptea tarziu. Lucy e frumoasa si se imbraca in rosu. John e antipatic si foarte inalt. de multe ori Lucy pleaca trantind usa plangand.

-a fost bine, mama! chiar a fost usor!

nu, nu am adormit instant. a trebuit sa iau un pumn de pastile sa fiu bine…inima ma inteapa, capul…o sa fiu bine! trebuie sa fiu bine!

eu am gatit, el a venit cu flori si ciocolata.

missed voice call…

-mama! am luat licenta cu 9,50!

e seara! undeva in Romania, copiii sunt la o terasa. sarbatoresc. mi-e inima cu ei.

-mama, esti bine?

sunt bine, dar e atat de liniste pe dock!

cum iti mai este? de ce nu-ti esti?

e frumos! e mai mult decat frumos atunci cand nu-ti mai esti nici macar timpului, dar vin intrebari: “de ce lasi taceri, de ce nu le scrii?”

e acolo un fel de nu stiu cum. un timp fara timp. nemilos. in care doua anotimpuri au trecut. si apoi nu stii cand s-a facut vara. sunt acolo niste taceri. sa nu le scrii, inima iti spune! sa nu le spui! sa le lasi sa treaca.

o jumatate de veac in suflet-de timp lasat, nemasurat de tine-hai, iti spune, trebuie sa-ti fii! de nu-ti esti tie, fii celor pentru care trebuie sa fii!

ce rimeaza cu “tacere”?

…in taina as fi vantul ce sparge-n cioburi soapte la tarmul tau cand timpul, peste tarziu in noapte, de alta amagire isi stinge asteptarea. de dor, cu buze arse, un tarm asteapta marea

sunt cu muza in bucatarie: trei prajituri cu crema de lamaie.

-esti la bucatarie?

-da!

-ce-avem dulce?

-nimic!

din paharul lung de sticla, trandafirii rosii, mici si delicati, imi zambesc complice.

la tarmul meu e marea…

-ce faci in bucatarie?

-fumez, scriu o poezie…am inspiratie, taci!

asta cand am mai scris-o?! un val spumegator e tarmul tau/ e departarea fara mangaiere/ in asteptare curge timpul greu/ un dor uitat stins in tacere…

-eu ma duc la Tesco!

un dor uitat…da’ du-te odata si lasa-ma ca nu mai stiu ce dumnezeu scriu aici!

-iti iau ceva?

-suc, ciocolata, nu stiu… ce vrei tu!

-iau cardul tau, nu-l gasesc pe-al meu! l-am gasit, era la tine! auzi?

-daaaa! tip eu nervoasa.

-auzi? ma trezesc cu el in bucatarie, luand si muscand cu pofta una din prajiturile cu crema de lamaie. tu ai un blog?

-da! ti-am spus de-atatea ori!

-despre ce scrii?

-despre… nimic.

-si ce scrii despre nimic?

-vrei sa-ti citesc?

-nah, imi raspunde el infulecand a doua prajitura.

-scrii despre iubire?

-da!

-despre iubire ce scrii?

-scriu ca iubirea este atunci cand iti pasa atat de mult de celalalt incat îi lasi timp si spatiu. hai, lasa-ma, fugi!

-la ora asta cred ca s-a inchis la Tesco! gatesc eu!

s-a dus naibii inspiratia mea!

-dar daca ai scrie ca iubirea este atunci cand el gateste si ea scrie poezii?

-sau atunci cand gateste ea pentru amandoi pentru ca el nu stie cat trebuie sa fiarba pastele, raspund eu tafnoasa. du-te la Tesco, nu mai avem ulei!

-iti iau ceva? il aud intrebandu-ma, inghitind ultima prajitura.

trandafirii mici si delicati ma privesc intrebatori din paharul de sticla.

-da, prajituri cu crema de lamaie, îi spun eu cu inima franta.

ce scriam aici? pfff, ce rimeaza cu “tacere”?

-ai spus ceva?

-ce rimeaza cu “tacere”, imi incerc eu norocul.

-calorifere, imi raspunde el intr-o secunda.

trandafirii mici si delicati se tavalesc de ras.

nu mai am nicio inspiratie.

oh, da! iubirea este atunci cand el se duce la Tesco sa cumpere ulei si prajituri…si vine maine.

ce rimeaza cu “tacere”?

cioburi-jurnal de femeie sofisticata

-e partea aceea din tine care nu-mi place, e atunci cand folosesti cuvinte taioase, cand vrei sa-mi arati perfectiunea si imperfectiunea, nu mai zic despre inteligenta ta spirituala, cand vrei sa fii atat de rational si logic in momente cand nu mi-as dori nimic mai mult decat sa ma strangi in brate. ok, tu vrei sa vorbim despre (m-am dus pe google ca habar nu aveam, recunosc) Nae Ionescu? hai sa vorbim despre Nae Ionescu la trecut de doua noaptea fix.

-hai sa vorbim despre lucruri banale. am raspunsuri, doar intreaba-ma!

-hai sa vorbim despre orice vrei tu, iar eu sa o fac pe simpatica, siropoasa si silly… donkey (o fi asta din shrek? nu sunt sigura!) cand stii ca ma pricep atat de bine sa fiu un personaj fictiv.
auzi? ce naiba sa fac in starea asta de suflet spart in cioburi? naiba sa o ia de inima, sau ce o mai fi, ca habar nu am si nu stiu de ce ma doare!
nu ai vrea sa ma cunosti pe mine?
sunt mai mult decat crezi tu!

-ai doua minute sa-mi spui de ce ma iubesti!

-te iubesc pentru ca esti complicat si ma faci sa-mi fie dor de tine. uneori ma lasi fara cuvinte…si acum la fel.
imi trebuie mai mult de 2 minute.nu e exact ce-am vrut sa spun.
am uitat sa-ti spun ca ma uimesti…
ca esti…
auzi? hai sa o lasam pe alta data, am haine in masina de spalat. dar tu de ce ma iubesti?

-nu stiu, ca de atata café del mar, café… sans sucre si muzica ta prafuita, mi s-a luat!

-e ceva ce-ti place la mine?

-tu!

post dintr-un draft- (bla bla, decembrie, jurnal…)

“fie ca bucuria si linistea sa va aduca…“, “fie ca anul nou sa va lumineze…”, “la multi ani cu lumina in suflet…”, “lumina sarbatorilor…”.

“next please”, ma invita zambind “cashier number four” care imi impacheteaza cu grija cele trei rochii urate cu spume pe care le-am gasit in zona de reduceri. achit plina de importanta cei sapte pounds in timp ce ma gandesc de ce naiba mi le-am luat, ca habar n-am daca o sa le port vreodata, si-i mai dau de treaba si copilului asta care ma intreaba daca platesc cash sau card. poate s-ar fi dus si el la un suc, la o tigara, poate ca avea pauza. da’ nu dom’le, ca vin eu la shopping fericita ca e ora trei si ca am terminat de fiert sarmalele, azi decembrie 31. lasa ca rochia asta rosie merge cu un lant argintiu in loc de cordon. asta neagra de catifea merge cu sandale fine cu toc si asta cu decolteu pana in talie nu merge cu nimic. ma rog, ar merge cu niste implanturi generoase. lasa ca am vazut eu undeva ca daca iti pui doua sutiene nu-ti mai trebuie implanturi. fereasca sfantul, a innebunit lumea! cum naiba, femeie, sa porti doua sutiene?! “happy new year “ imi spune “cashier number four” si plec tinand cu eleganta sacosa pretioasa de hartie. pfff, am uitat sa cumpar ceva important, ca doar pentru asta venisem. auzi? stii ceva? iti dau eu lenjerie rosie de nu te vezi. auzi la el, rosie! ca neagra nu-ti mai place! si baga si tu friptura aia la cuptor! bine, hai ca-mi cumpar lenjerie rosie!

la cofee shop ul din colt, Maria canta la acordeon “valurile dunarii”. e romanca de-a noastra. cea mai fidela dintre artistii de strada din city centre. putinii englezi de la ora asta trec nepasatori pe langa ea. Maria nu vorbeste cu nimeni. doar canta. o aduc copiii dimineata. sta undeva la periferie. cred ca au uitat sa vina sa o ia.

nu stiu daca ninge sau ploua, nu stiu de unde naiba sa-mi cumpar lenjerie rosie dar e aproape intuneric si e ultima zi din an. dau search pe telefon “red lingerie near me” : “victoria secret” si “ann summer”. ce-ai patit? ce “victoria secret”? ma duc la “ann summer”ca au reduceri.

“fie ca bucuria si linistea sa va aduca…“, “fie ca anul nou sa va lumineze…”, “la multi ani cu lumina in suflet…”, “lumina sarbatorilor…”.

tresar la cele mai frumoase si dragi mesaje din lume : “ La multi ani, mama, esti atat de frumoasa! ma lasi sa fac revelionul la Mateea?” ; “La multi ani, mama, am ajuns la Cluj, te iubim!”.

sfarsitul unui an nebun si neinteles, an pe care nu stiu daca il voi putea uita vreodata, nu a fost cu lenjerie rosie si bla bla, nici vorba. a fost cu petrecere la vecinii de la 8 care au trimis mesaje la tot blocul. un happy new year cu italieni, romani si africani. englezii nu erau acasa.

update:

pentru voi, cel mai frumos si drag mesaj din suflet :

La multi ani cu multa sanatate! asta va doresc sa aveti! 💯

tarziu de decembrie-( draft post nepublicat)

ajun si noapte de Craciun intr-o liniste sparta de doar inima care bubuie nebuna. cu pumnii inclestati pe plinul atat de gol si dureros numar cu teama bataile repezi. nu acum! cer cerului indurare. mai ramane-ma, doamne! si mai uita-ma! intoarce ceasul si da-ma timpului. stiu drumul de unde toate au pornit. il pot schimba ! mai lasa-ma! de dat mai am! si de facut!

imi sta in palma “leacul” cu grija invelit de mama, aproape cat sa-mi fie bine. aproape cat sa nu mai fiu asteptand o ambulanta care va veni cine stie cand si din care lume.

ajun si noapte de Craciun cand inima se umple amagitor de un cald plin de fericire!

imi va fi bine, poate, pana maine.

jurnal de femeie sofisticata

imi aprind tigara dupa ce am rascolit toata casa dupa o bricheta. dispar fara urma brichetele astea. le inghite pamantul, le uiti la cineva, le uiti in buzunar, in geanta. nu le mai gasesti…da-le incolo de brichete ca nu despre asta vreau eu sa spun acum! sa ma las de fumat? nu, ca nu pot!

pai nu stiu de ce sunt aici, si nici nu mai stiu ce vroiam sa spun, dar multe mai aveam de spus!

nu vroiam sa spun despre Craciun! nu am facut brad! nu am avut cand! nu vroiam nici despre Mos Craciun sa vorbesc. nu vine! mi-a dat mie lista si mi-a spus ce si cum trebuie sa fac si la cine sa ma duc. si uite asa, a uitat sa-mi lase ceva si mie. la mine nu vine! nu-i bai! sunt bucuroasa ca a ajuns unde a trebuit tot ce mi-a lasat de lasat.

of, si despre ce vroiam sa spun? ca sunt suparata? sunt! sa spun despre mama? nuuu! ca ea-i orgolioasa si face tensiune, si niciodata nu greseste…

despre tata? hahaha, pai tata, saracul, pune varza, scoate varza, si se baga la somn. si nu stiu cum se face ca, tot timpul, daca o sun pe mama, raspunde tata. “ma-ta e la bucatarie, vrei sa ti-o dau?”. nah, las’ c-o sun eu mai tarziu.

copiii? ah, copiii! “mama sa-mi trimiti si aia, am vazut si chestia aia, mama, cand ajunge ce mi-ai trimis? mama, a venit intretinerea, lumina, gazul…mama, esti ok? bine, pa!”

cred ca am vrut sa vorbesc despre el! clar! mofturi: “-eu nu inteleg de ce ma trezesc la trei dimineata in bratele tale, dupa ce ai plecat trantind usa spunand ca nu mai vrei sa ma vezi niciodata? -nici eu!”. hai, ma lasi!

ce mai! sunt suparata! auzi la ele, englezoaicele, alea doua din tura de noapte, se duc la solar si la masaj, si eu nu ma duc nicaieri! si, auzi la ele, si-au dat seama ca ele sunt mai importante decat orice, ca eu de ce nu ma uit la motivationalele alea de pe youtube? lasa ca le-am dat eu peste nas, mi-am luat bratara de aia de pus la glezna. si ce-mi trebuie mie solar? ele nu au auzit de spray tan? si nici masaj de spate nu-mi trebuie… iau eu ceva si-mi trece. de celulita nu mai zic nimic…

imi mai aprind o tigara. am bricheta! sunt suparata! nu despre Craciun vroiam sa spun. ca oricum nu inteleg, de ce eu sunt libera , nu lucrez, dar el lucreaza? da’ nici singura nu stau. ok, ies cu englezoaicele pe dock si nu mai gatesc nimic. si scap si de celulita.

e o noapte friguroasa, ploioasa si tafnoasa.

auzi la mine, m-am apucat de poezii:

nu-mi vorbi despre stele, nu le-am atins niciodata, nu-mi vorbi despre luna, am vazut-o doar de departe, despre sufletul tau vorbeste-mi, acum, aici, tarziu noapte .

bla, bla, du-te fata si te culca! auzi la ea, poezii!

una peste alta, maine e Ajunul. nu am facut brad, nu gatesc, sunt singura acasa. nu las eu lucrurile la voia intamplarii! sa nu le lasati nici voi! va fi totul bine si un Craciun de vis! cum altfel?!

Craciun binecuvantat, Craciun linistit, fericit, drag si frumos oriunde v-ati afla! Sanatate, Doamne ajuta si pace in lume!

jurnal de decembrie-pacienta de la 30

cu glas mut, cand i se face dor, imi cere poza aceea, si atunci durerea de pe chipul ei se sterge.

o am aici, pe un pat de spital, venita sa-mi sfasie inima, sa-i cunosc durerea si sa plang odata cu ea. dupa ce i-am sters lacrimile, a adormit mangaiata pe par. in noaptea asta a plans pentru ca i-am pus colinde si lumini de brad. e macinata de boala si Dumnezeu a trimis-o la mine. de ce tocmai la mine?

poate pentru ca suntem doua suflete ratacite pe drumuri ce despart iubiri. poate ca destinul se joaca si ne rade in fata. poate ca una dintre noi trebuie sa invete de la cealalta mai multe despre viata. poate ca nu trebuie sa irosesti o viata cautand un drum pe care nu ai sa-l gasesti niciodata.

ma uit la ea si nu vreau sa ma vad pe mine.

pacienta de la 30, aceeasi zi, aceeasi luna, nascuta zece ani mai devreme decat mine.

“ID sheet:

her speech is poor, her language is romanian…”

intr-o poza stransa la piept cu dor, copiii ei zambesc fericiti de pe plaja unei mari.