tarziu de toamna

o vara a trecut si atatea nopti si ganduri. am fost aici tacand; altundeva tipand, urland. tu spui, “nimic nu este intamplator!”, eu spun ,“ba nu, la intamplare este totul!”. ca n-ai habar daca mai stai, ori daca pleci. si, vezi? nebuna-i viata asta, te rapune. si nici macar nu stii incotro mergi, cat a trecut, cat mai astepti…

o toamna a venit si-s tot atatea nopti si ganduri. tu spui, “la intamplare este totul!”. eu spun, “ba nu, nimic nu este intamplator!”. dar ce pacat naprasnic sa platesc mai am? pe toate le-am platit si, uite, nu mai am nimic. sa-mi sterg doar de pamant genunchii pot, si apoi, din nou, sa ma ridic.

ganduri de joi

Dacă eşti lovit de ura celorlalţi, dacă eşti acuzat, sfâşiat de gloată, te poţi aştepta la două reacţii din partea celor care te cunosc: unii se vor alătura gloatei, ceilalţi, discreţi, se vor preface că nu ştiu nimic, că nu au auzit nimic, încât ai putea continua să-i întâlneşti şi să vorbeşti cu ei. Această a doua categorie, discretă, delicată, o formează prietenii. Prietenii în sensul modern al cuvântului.” („Identitatea”, Milan Kundera)

oamenii ipocriti te folosesc, te mint, te tradeaza, te ranesc si te sfasie. dupa ce ai constientizat ca esti, si ai obosit sa fii imbecil, treci la nivelul urmator, ipocrit. iti asumi idealuri de imprumut, joci un rol si castigi increderea celor din jur. victima? intotdeauna o persoana care-ti sta in cale. una revoltator de neprefacuta, revoltator de capabila si determinata. oamenii ipocriti nu te privesc niciodata in ochi. oamenii ipocriti nu-ti dau explicatii si, mai ales, oamenii ipocriti nu au remuscari.
sase ani mai tarziu, wordpress imi spune ca au trecut trei. sase ani mai tarziu, nu am invatat si nu am inteles nimic de la viata. nici despre oameni nu am invatat nimic: oameni pierduti, oameni regasiti, oameni care mi-au dat si oameni care mi-au luat. oameni si neoameni. eu, intre cer si pamant, intr-o dimineata cu miros de cafea sunt acasa. nu stiu cat de fericita sunt. nu stiu cat de fericita am fost vreodata, dar nimic nu e mai bine, nimic nu e mai simplu si mai firesc decat acum. si mai mult decat atat, nu exista.
”Dacă eşti lovit de ura celorlalţi, dacă eşti acuzat, sfâşiat de gloată, te poţi aştepta la două reacţii din partea celor care te cunosc: unii se vor alătura gloatei, ceilalti…”
ceilalti nu exista.

ganduri de joi (taceri din exil)

cuvinte chinuite aruncate cat colo pe peretii virtuali, ganduri si povesti incalcite. vin si plec pe aceleasi drumuri, las asteptari, cu vorba de intoarcere grabita, in inimile mahnite ce-mi roaga drum cu bine. imi iau ragaz sa socotesc timpurile lungi si nedormite care duc spre diminetile ce nu  se grabesc sa apara. imi spun sa nu-mi leg sufletul de oameni, nici de pacatele lor, ca multe am si eu, si nu le pot duce. o sa-mi iau ragaz sa socotesc ce mi-a mai ramas si din sacul ala de vise. vreau sa plec curand ca am lasat prea mult pe unde am umblat: nimicuri infrigurate aruncate cat colo pe pereti virtuali, cat o amagire ca de maine imi fac timp sa traiesc. ganduri, ca de atata pribegie si cuvintele de dor  ma dor!

de luna plina, ma leg cu juramant ca maine ma intalnesc cu mine

te ratacesti in pustiul nascocirilor tale. cu inselatoare nisipuri, cu inchipuiri, cu dincolo de ceruri unde nu poti sa treci, cu aripi prapadite de zbor. ti-e dor sa fii cum esti. ti -e dor sa fii cum nu mai esti.

de ganduri, ratacesti cu buzunarele neincapatoare in care indesi ore lungi de nesomn, noptile intunecate, tigarile, bricheta, pixurile, pagerele, tragi poarta care scartaie, tragi zavorul și vezi cu uimire ca e luna plina, aerul e rece, stele mai sunt…

si e atat de putin! si atat de frumos!

iti bei cu ochii pe ceas cafeaua amara si iti spui trisand ca mai e timp.

si vezi in jurul tau ca nu mai e iarna de mult, ca inca mai tarai sacul acela de vise și mai sunt atatea locuri neumblate unde nu vrei sa ajungi.

ganduri de joi: imi doresc pana la lacrimi, sa nu mai plec niciodata inchizand o usa in spatele careia nu a mai ramas nimic…

e despre atunci cand nu te mai ai decat pe tine insuti. e despre clipa de fericire care a trecut ca un fulger si te-ai  intrebat uimit, unde naiba s-a dus? e despre usi inchise in urma ta, despre… neamintiri, despre neunde si despre nimic.

cand atunci, nici cuvinte nu mai ai, cand atunci, inima, muta, sfasiata, doare.

si apoi, sa nici in tine sa mai crezi. sa, obosit, pleci nicaieri. sa nu stii unde sau de ce. sa nu mai ai nimic de dat. sa nu mai vii, sa nu ramai, sa nu astepti, sa nu mai trebuie sa poti.

o-RUNWAY-MODEL-facebook

Ganduri…

 

tumblr_mkqgs6g3zC1ql9kqqo1_500

Am descoperit  ca frica e cea care ma domina. Frica a pus stapanire pe mine si ma ingheata. Un sentiment primitiv pe care nu stiu sa-l controlez.

Plutesc dureros si sfasietor intre zbor si prabusire. Secunda cu secunda, ma apropii de sfarsit.

Realitatea m-a ucis.

Traiesc visand si visez ca traiesc.