si nu numai…

mi-s vorbele legate-n pumn, cuvintele greu innodate, nu stiu ce vreau, nu stiu ce spun…

nah, nici vorba, nu e de la inspiratie. e de la …ochelari. in sfarsit mi-am schimbat ochelarii. grosi, grei, funduri de borcane. ametesc doar daca ma uit la ei, nu prin ei.

nu asta am vrut sa spun! nicio pierdere eu daca nu mai scriu. blogul asta ce-o mai fi avea el o poveste. se povestea singur…

eh, viata!

ce-am vrut sa spun, vorba cantecului, it’s ok to be a little lost…

la naiba, am trei nume in cap, trei bloggeri pe care nu i-am mai citit de mult.

hey, unde-mi sunteti: Lucilette, Endorfinul, Mishuk?!

si nu numai…

v-am pierdut, i-am pierdut? in reader foarte putini bloggeri imi mai apar.

ok, am fugit! mai trec eu pe aici! piesa asta e de milioane!!!

“pentru ca exista timpul, sa transforme-un maine-n azi, un azi in ieri, un ieri in nimic”-Macii sunt intotdeauna rosii, by Issabela Cotelin

imi ard obrajii! de emotie, de indrazneala. eu, o nescriitoare, o simpla cititoare, sa caut cuvinte si sa intru in lumea Issabelei Cotelin!

doamne, da-mi curaj! fa, te rog, cumva sa nu ma certe pentru scrisul meu fara diacritice si cu semne grafice gramaticale puse aiurea si nelalocul lor! spune-i, te rog, ca scriu, acum si aici, in semnele grafice ale batailor inimii.

Draga Issa,

spune-mi, te rog, ca jurnalul in care scriai in vremea cand erai copil, era un caiet mare cartonat cu panza neagra si care mirosea a clei. il tineai ascuns in casa, dar il citea pe furis toata lumea. spune-mi ca a fugit toata clasa de la scoala, sa vada “Declaratie de dragoste” sau “Ani de liceu”. mai spune-mi ca ascultai muzica la casetofon si aveai casete cu Roxette. sa-mi spui si ca ascultai”It’s a wonderful life” sau ca in liceu se organizau seri in care se dansa. spune-mi ca veneau baietii de la industriala sa vada fetele frumoase de la economic si ramaneau cu gura cascata de frumoase ce erau. spune-mi ca se legau iubiri si asteptari a doua zi la poarta scolii si, de cele mai multe ori, veneau cate doi baieti dupa aceeasi fata. spune-mi ca profesoarele erau ciudoase, rele si invidioase pe fetele frumoase de atunci. atat de rele incat faceau liste cu cine trebuie sa ramana si cine trebuie sa plece din liceu. spune-mi, Issa, ca pe langa faptul ca erai “cea mai tare la romana”, erai si presedinta cenaclului literar. opreste-ma, Issa, aici, pentru ca “nostalgica”? nu, nici eu nu sunt! (doamne, cate nostalgii m-au coplesit!) “jocul regasirii m-a fascinat.”

Draga Issa,

ti-am citit cartea, ti-am citit copilaria si adolescenta, iubirile si dezamagirile. ti-am citit jurnalul. am citit despre oamenii care au intrat si au iesit din viata ta, despre tristeti dureroase am citit. am citit despre tine…si despre acel joc al vietii si al intamplarii…

…dar, Issa, spune-mi tu, de ce simt in suflet ca am citit despre mine? de ce am tresarit cand am deschis cartea?

am in brate o carte despre copilarie si adolescenta, despre gandurile si trairile Issabelei Cotelin. am un jurnal despre ea si despre o intreaga lume. palmele care mi-au alunecat pe luciul delicat al copertelor, nu au intuit nicio clipa lumea tulburatoare in care urma sa intru.

“Am sentimentul inexplicabil al nerostului fiecarui gand, al actului insusi de a trai si, mai ales, al asteptarii a nimic.”

autoarea a dat mult mai mult decat ea insasi crede ca a dat: intoarcerea la tine, reintalnirea cu tine, acum sau dupa un milion de vieti. intoarcerea la copilul si adolescentul care ai fost. acel “tu” de nimeni inteles. acel “tu” caruia multi s-au grabit sa-i taie aripile. autoarea te face sa retraiesti, sa dezlegi si sa te dezlegi de fricile, greselile, iubirile si ratacirile de atunci, sa retraiesti senzatiile si sentimentele din trecut si sa le aduci in prezent. cartea este mai mult decat pot eu spune. este viata, iertare, zbatere, incercari, erori… si multa iubire. pentru asta e nevoie de foarte putin, spune autoarea: “e nevoie doar de tine, sa te cauti, sa te gasesti.”

am terminat cartea intr-o noapte si am pastrat-o aproape de sufletul meu. am ramas cu un imens, sfasietor si inexplicabil dor al unui camp cu maci. intotdeauna rosii!

multumesc, Issa! cu simplitatea cuvintelor mele o recomand lumii intregi!

cu drag si admiratie,

(acea careia i-ai spus ca : ar trebui sa vina timpul in care sa-si fie cea care este. nu a venit inca acel timp)

Ami

“Ana“

vreau sa-i multumesc scriitoarei, Em Sava, pentru frumusetea scrisului, pentru harul si talentul pe care il are, pentru emotiile pe care le-am trait citind “Ana”. nu stiu sa scriu recenzii, dar stiu sa citesc cu sufletul.

cu drag, pentru cei care va rataciti pe aici, va indemn sa cititi “Ana” pentru ca este simbolul, marturia, farmecul si mandria femeii românce.

“paginile se deschid…” tremurator.

cartea te arde in palma si sufletul tipa in tine de iubire, ura ori durere. o sorbi fara odihna. Maria si Ana sfasie cerul si moartea, traiesc, iubesc si nasc copii. Maria si Ana, icoane sfinte nepretuite, lupta cu viata si cu judecata nesocotita a lumii.

cuvintele curgatoare si mangaietoare au bucurie de primavara si planset de copil nascut, dragoste de pamant muncit si miros de paine coapta, dar mai presus de toate iubire binecuvantata. cuvintele taioase au mania cerului, pacatul si blestemul de moarte, patima si clocotul de ura.

doua generatii de femei inversunate lupta cu destinul. Maria si Ana, mama si fiica, au destinul scris de dinainte de a se naste. unul scris de legile satului, cel cu “ulitele cuminti asezate ca intr-o caldare”. cel cu doua neamuri care traiesc separat dar laolalta. legile sunt grele cu neamestec ori, doamne fereste, impreunare de sange intre unguri si romani.

impovarat de griji si de nevoi, satul isi plange necazul si mortii in vremuri tulburi de razboi ori boala. sarbatoare, cantec de cetera si vartej de hora dupa lucrul pamantului e in vreme de liniste si indestulare.

cartea e scrisa cu “sirag de margele” si descantec ce “sparge cele sapte lacate ori sapte”. scrisul mestesugit al autoarei ne aduce un dar nepretuit-istoria, Maria si Ana – direct in inimile noastre. darul si emotia e fara egal, pentru ca insasi autoarea, vlastar al celor doua generatii de femei si al Zamfirei, te ia cu caldura de mana si te lasa sa-i cunosti radacinile.

stii ca le iubesti deopotriva pe toate plangand si tinand cartea la piept. si te cutremuri cand, cea care a scris atata zbucium cat nu incape nici in suflet, nici intre deal si cer, incheie povestea atat de simplu. si te infiori:

“Ana a fost bunica mea!”

si atat!

confesiuni de cititor

“se intampla sa intri pe usi deschise, care sa nu fie cele potrivite”- “Pasi”, Em Sava &Axel

noiembrie 2019, undeva in Liverpool

am douazeci de minute de pauza. mai am de facut niste inregistrari, rapoarte…le dau naibii, faca-le cine vrea! stiu ca el e in Londra, in trafic. mi-a trimis un mesaj dimineata: “te iubesc!”. i-am raspuns automat:”iubeste-ma!”.

-stii, cineva a scris o poveste de iubire…

( nu obisnuim sa ne salutam, nici macar nu ne intrebam “ce mai faci?” ori “esti bine?”. intotdeauna intram direct intr-un subiect din care ghicim unul despre celalalt cum este, dar acum astept cu emotie raspunsul lui.)

-ce poveste de iubire mai frumoasa decat a noastra poate cineva scrie?!

-nu am citit-o inca, dar simt ca e ceva acolo si trebuie sa o citesc!

-si mie mi-a fost dor de noi! te las cu povestea ta de iubire. sunt in trafic.

o iarna cu vant rece si ploi ne imprastie asteptarile. tu imi dai o mie de motive sa plec, dar eu inventez o mie de motive sa raman. uitam si lasam la intamplare toate visele. culegem cioburi din ce a mai ramas dar avem inimile sfasiate. un adevar crud ne umbreste sufletele : suntem legati de alte iubiri, care inca mai ard sovaitor sub cenusa. stim ca nu vom fi niciodata impreuna.

suntem scandalos de imorali!

o moralitate subtila ma face sa pledez nevinovata:

daruire deplina si pe toata viata! da! dar ce faci atunci cand pasiunea moare, cand totul devine obisnuinta, cand iubirea nu mai e iubire, ci rutina? ce faci atunci cand respiri acelasi aer, imparti acelasi pat conjugal, ani cu aceleasi dimineti, nopti si zile, dar el inca nu stie nimic despre tine? asta nu e scandalos de imoral?

“oamenii nu par ce sunt/ si nu sunt ce cred ca sunt/ si nu sunt ce vor altii sa fie.”

mai 2020

nimic nu mai e la fel! drumurile sunt inchise, zborurile anulate, Regatul e in lockdown. viata e in lockdown. ma gandesc sa nu ma mai gandesc la tine.

intr-o primavara neastamparata, venita in graba cu parfum ametitor de flori, am pe noptiera cartea pe care o asteptam de mult: “Pasi”. pasii pe care si noi i-am facut, “unul spre altul”, cand credeam ca “acesta e drumul nostru”.

doi autori, o ea si un el, un intreg, scriu o poveste de iubire. pun laolalta, capitol dupa capitol, pe acelasi fir, o iubire despre care vorbesti in soapta. o iubire pe care o ascunzi sub perna. niciodata sa nu spui niciodata. chiar si atunci cand ai decis ca ti-ai decis destinul. habar nu ai de unde vine, obraznica si neanuntata, iubirea care te trezeste si te arunca in bratele altcuiva. “suntem oameni, pacat din pacat. iubim”.

am trait cu neliniste povestea lui Alex si Nicole. cu nerabdare! m-au tulburat emotiile lor. cartea e un exercitiu de iubire. e despre intrebari si raspunsuri. alea multe din suflet.

e iubirea lui Nicole, nu e a ta, si eu nu voi fi nicicodata Alex. sentimente?

fiori!

Mouelle Roucher by Cosmisian

https://gandurineinfinite.wordpress.com/publicatii-cosmisian/

“cuvintele mele sunt simplitudini nocturne, doar roua le stie rostul.”

“cum va mai este viata?inteleg eu ca aveti diversi pacienti, dar prea multa liniste duce la tacere si durere de maxilare.”

“Domnule…Cosmisian, pot sa va spun: “tu”? m-ati ametit deja!”

articolul nu este o recenzie! nu stiu sa scriu, stiu doar sa citesc!

recunosc ca am inceput lectura cu putina teama. dincolo de paginile de blog aveam sa-l cunosc pe Cosmisian, atat de deschis, dar atat de misterios. deschiderea? o vaga parfumata dantelata iluzie. Cosmisian ramane nepatruns, nedescoperit! misterul? Cosmisian scrie chiar si atunci cand nu scrie! Cosmisian nu este usor de citit. Cosmisian te invaluie si te imbata cu acel vin rosu in care, in loc de struguri dulci, a frant cuvinte. dincolo de povestea tulburatoare a cartii, cuvintele cosmisiene poarta cu gratie un parfum fin si pretios pe care scriitorul il imprastie din abundenta.

autorul creaza patru personaje impresionante. in jurnalul sau tanarul scriitor vorbeste despre o iubire nevindecata, insa Rorette ramane un personaj episodic.

prin complexitatea lor, cele patru personaje traiesc in jurul unei iubiri tulburatoare.

in tanarul scriitor l-am regasit pe insusi Cosmisian. mi-as fi dorit o idila intre frumoasa Mouelle si tanarul scriitor. Mouelle Roucher traieste o drama. iubitul ei, Pierre, se afla intre doua lumi, intre viata si moarte. revenirea neasteptata din coma a lui Pierre renaste iubirea celor doi. iubirea “care nu a apus niciodata”, “iubirea care si-a recapatat Fiorul”.

ce m-a impresionat cel mai mult? faptul ca autorul nu foloseste un vocabular fundamental. autorul transforma inedit orice cuvant de conexiune in metafore… cosmisiene.

va las sa descoperiti misterul cosmisian! va las sa descoperiti misterul lacatului si al cheii. si mai ales, va las sa descoperiti actul iubirii descris si definit de autor.

cu drag!

the wordpress writers

am citit “Pasi”, scrisa de Em Sava si Axel https://savatoronto.com/ , https://textepefata.wordpress.com/ , cand eram in Liverpool. curand imi voi lasa aici gandurile despre cat de mult m-a rascolit povestea. la fel de mult vreau sa citesc “Ana” pe care vreau sa o am cat mai curand. spune lumea ca-i pretioasa!

povestea lui Cosmisian https://gandurineinfinite.wordpress.com/ nu am citit-o inca, dar am gasit cartea acasa. cu putin noroc o incep in seara asta. asa cum il stiu pe Cosmisian din paginile de blog , va fi o lectura intr-un labirint de ganduri. pentru mine e o adevarata provocare.

pe Aura https://aurablupu.com/ vreau la fel de mult sa o citesc. are un soare molipsitor in suflet si in privire. vreau sa o cunosc dincolo de articolele de pe blog.

nu am spus-o eu, au spus-o altii : “ o carte este un vis pe care il tii in mana”.

nu au spus-o altii, o spun eu: intr-o carte simti bataile inimii celui ce a scris-o.

si atat!