“Oricând visez la clipele de sensibilitate”-Maria Mateea

Tu, cel ce mi-ai clătinat siguranța, 

Am tot ținut în mine toate gândurile și sentimentele care mă apasă, care nu-mi dau pace, care mă sugrumă și care mă împing de la spate spre a-ți spune. Dar le tot pun capac, le dau uitării și mă cufund într-o beznă, o beznă care mă ține în lanțuri și care parcă-mi ia graiul, sufocându-mă . Măcar îmi fac curaj acum să mă destăinui acestei foi de hârtie, foaia pe care șterg până mi se termină radiera și îmi ascut creionul pană rămân cu mai nimic. Da, am ajuns să îți scriu în loc să vobim față în față. Să ne cunoaștem,  să ne aflăm reciproc gândurile și impresiile, să ne schimbăm împreună, să creștem…. Aceste lucruri care ni se par banale, sunt de fapt fundamentale. Niște copilării ne despart, sunt șicane care ne împiedică, devenim din pricina lor două persoane necunoscute.

Până acum a vorbit doar partea pe care ai cunoscut-o, cea pe care ai privit-o timp îndelungat ,dar profunzimea a așteptat să o găsești tu, te-a așteptat ca pe un far ce abia licărește , lumina ghidând corabia sub forma unui abur prin noaptea adâncă . De fapt, pe tine te văd ca pe un atotștiutor și mă aștept ca atunci când te întâlnesc să-mi recunoști imediat fiece nelămurire. Dar mi se strecoară câte ceva ,iar frământările mele se înmulțesc și mă pierd în gânduri căutându-le pe ale tale.Te văd ca pe o trompetă nouă, alama din care e făcută fiind atât de strălucitoare și curată , încât îmi e mai mare frică să nu las amprente sau să te stric cu neîndemânarea mea. În ochii mei ești parcă făurit din cea mai curată și pură emoție, emoția care mă face să scot un hohot sălbatic atunci când ni se întâlnesc ochii, emoția care mă roade pe dinăuntru ca un pui de animal ce caută căldura mamei, emoția care mă înconjoară atunci când văd răsăritul obișnuit al dimineții, dar îmi dau seama că nici un răsărit nu este la fel, perspectivele noastre afirmând ceea ce ni se pare unic și ceea ce ni se pare neschimbat. Am ajuns la concluzia că după tot acest timp ai devenit principala  persoană care mă ghidează cu lumină și care mă învelește în tot ce înseamnă sentiment. 

Mai știi atunci când am dat prima oară unul peste celălalt? N-am avut idee ce imprimare urma să lași pe structura mea morală. Călătoria mea sufletească și-a urmat cursul în valuri care se” întunecă întruna”,tot sperând la echilibrul mult râvnit. Poate că și frica mea ne-a pus o pauză prelungită, gândindu-mă că poate încă nu suntem două persoane în totalitate compuse. Îi voi pune capăt fricii dacă îmi promiți că vei fi sincer de acum înainte, așa cum îmi voi ține la fel legământul. Cât de nelămurită sunt acum ,doar eu pot simți și mă întreba când va picura și lumina peste ursita noastră.

M-am îndrăgostit de tine, neștiind ce este iubirea de fapt. Am ramas cu gândul la tine ,pentru că nimeni altcineva nu m-a făcut să simt ceea ce simt pentru tine. Ma îndrăgostesc în fiecare zi de tine fiindcă nu îmi pot imagina viitorul in care tu nu exiști,așa că voi aștepta… Voi aștepta după un răspuns, o ultimă speranță. Cu dor pentru reînceput,

autor: Maria Mateea

16 ani, pianistă, iubește desenul, și – de ce nu – în curând scriitoare! mi-a spus că textul a fost premiat cu mențiune. eu vă spun că Mateea ar fi meritat mai mult, și ar fi dezlegat mult mai mult în cuvinte. stiți ce vă mai spun? copiii noștri au suflete delicate, strălucesc atât de frumos, și atât de repede se fac oameni mari.

Te iubesc, Mateea! Ești minunată!

♥️♥️♥️

Publicitate