Emoții dintr-o altă toamnă


Fluturii cenușii

(Antologia “Nuanțe de piper și ciocolată”- Editura Siono 2020)


După o veșnicie, te pierzi în ochii lui.
Cum numeri așteptările?
 În lacrimi de ploi.

După o veșnicie, îl întâlnești. Nu știi dacă o viață pe el l-ai așteptat, dar știi doar atât, că el te-a așteptat pe tine.

“S-a pierdut semnalul de la gps!
“ Plouă furios în rafale, plouă din cer și din pământ. 
Roțile inverșunate înghit nemilos autostrada. 
Plouă vănturător  dintr-un cer întunecat. Plouă greu pe ștergătoarele nătănge tremurând chinuit sub vărtejurile de ploaie. Mergem chior și rătăcit sub lumini de far. “S-a pierdut semnalul de la gps”, repetă supărător vocea din sistemul de navigație.
 Îmi ghicești teama și-mi  spui că oprim la prima benzinărie. De trei ore, căt  o veșnicie, mergem prin infern.  Am o mie de ganduri si mi-e greu să mă prefac ca totul e bine. Între noi tăcerea se strânge tot mai grea, plină de întrebări. Mi-e teamă să te privesc. Ne-am atins intămplător iar acum îți simt măinile încordate pe volan. Strig fără să mă auzi:”oprește!”.  La capăt  de drum simt că ne sfârșim  povestea. Până acolo trecem prin iad.
 Fug cu tine! Fug cu tine înfricoșată sub cerul care s-a dezlănțuit într-o furtună ucigătoare. Fug cu tine sub un cer năvalnic de furtuni. 

 Suntem în Germania, noaptea, parcați într-o benzinărie aflată sub asediu. Încercuită de mașini, benzinăria de pe autostradă e singurul refugiu în fața furtunii  nebune. În aburii de cafea și urletul de ploaie nu ne spunem nimic, parcă am trăit o viață în care ne-am spus totul. De ce ne ferim privirile unul de celălalt? Poate că ne e teamă să nu ne fie teamă. Îți răspund în gând la întrebările pe care le simt în tăcerea ta. Le simt plutind tremurător în aer ca pe niște fluturi cenușii  cu aripi grele de noapte.

.Mă fulgeră amintiri nebune din vremea când ne scriam povești.

Îmi întorc privirea catre tine. Tulburător, mă împresoară fiori nebănuiți. Inima imi sparge pieptul descătușată. Ochii tăi sunt un descântec de iubire și ploaie. 


-Rămânem aici?

-Rămânem oriunde vrei tu!

Mă privești într-un fel, și apoi mă topesc în brațele tale.
 Plouă dezlănțuit și sălbatic cu săruturi nebune.
 


cinci ani mai devreme

Trăiesc  amețitor într-o grabă nefirească. Trãiesc haotic și complicat  într-o realitate înșelătoare, una cu gene rimelate și mult fard. Adun și împrăștii iubiri. Sunt femeia pe care o cumperi pentru un moment de iluzii. Sunt femeia care te minte si pe care o vrei oricum și 
sunt femeia care ucide etica și moralitatea. Dincolo de toate, sunt femeia care așteaptă iubirea trăită  și experimentată, iubirea fără mutații genetice, fără năluciri filosofice, iubirea-iubire  care te face să tresari atunci cand îți bate la ușă.


Sunt modelul de video- chat. Îmi blochez profilactic senzațiile sub anestezic. Hrănesc minți bolnave, devorante, perfide, minți halucinante. Trăiesc într-o lume rafinat disimulată, o lume  unde  rațiunea devine o viziune absurdă, o limită, o mască. O lume în care întâlnești oameni-oameni și oameni-neoameni. O lume în care m-am pierdut și în care am învățat greu regulile jocului, un joc  fals, detestabil, trivial, murdar.

 Niciodată să nu spui niciodată, nici chiar atunci când nu mai  e nimeni cu tine. Nici chiar atunci când nu mai  știi cine ești. Niciodată înseamnă până mâine, atunci când trebuie să alegi. Și, am ales! A fost o pornire inverșunată împotriva mea și a lumii. O lume care îți cântărește inteligența și studiile ca pe un sac de cartofi și care nu dă nici măcar doi bani pe tine. Finalul? Întotdeauna o prăbușire cu fața ascunsă în palme, rănita, sfâșiată, cu sufletul dus la terapie intensivă.

 

În noaptea asta sunt cu el spunându-ne aceleași  minciuni. Știm amândoi că e un scenariu. O poveste regizată impusă de regulile site-ului.Trebuie să-l păstrez cât mai mult și cât mai aproape. Suntem personaje fictive ascunse in spatele unui ecran. 

El pare relaxat, fără sentimente, aflat acolo fără un motiv anume, dintr-o curiozitate întâmplătoare, o alternativă de ucis timpul. Nu-l cred! Cu abilitatea unei târfe ieftine care-și cântărește din priviri clientul îl simt totuși diferit. Îmi iau rolul de femeie care seduce! Banal! El, bărbatul care caută o creație genială, interzisă, pe care nu o poți avea și nici atinge. Și mai banal! Povestea curge.
 Ne mințim și ne rănim unul pe altul în ore lungi pe care el le plătește să mă aibă. Dincolo de scenariu ghicesc două vieți paralele, diferite, vieți obosite. 

Cine e el cu adevărat? Cine vrea el sa fiu? Îl rănesc, apar și dispar. Îl mint! Nu-i pasă! Avem întâlniri la ore stabilite. Vorbim despre viață, despre locuri, despre călătorii, despre hobby-uri! Plictisitor! Are un câine. Și mai plictisitor!  Colecționează obiecte de artă și are o afacere cu medicamente. Nu-mi pasă! Nu mi-a cerut niciodată să mă dezbrac! Mă plătește doar să mă vadă îmbrăcată în rochii elegante și purtând bijuterii. Uneori mă simt precum Eliza Doolittle, florăreasa, fata gunoierului din Pygmalion, luând lecții de fonetică și transformată într-o doamnă de înaltă clasă. În noaptea asta nu mai vreau să-l vad. Sunt obosită, golită. De la un timp, ne lipsim fără să vrem unul altuia. Ne-am îndrăgostit, nu unul de celalalt, ne-an îndrăgostit de povestea inventată de noi, de cuvintele  aruncate pe tastatură, de timpul în care fugim de realitate. O realitate in care nimic nu se întâmplă. 

– Vreau sa te sărut…ce gust ai ?

– Cafea, bomboane, nu știu!

– Ciocolată? Mă înnebunești.

– Eu sau ciocolata?

– Tu! Ma faci sa fumez, mă enervezi, mă agiți, mă liniștești, mă surprinzi, mă faci sa visez… Fă-mă sa te alung!

– Taci!

– Înnebunește-mă!

 Nu mai e la fel. Am emoții când îl văd. Am numărul lui de telefon pe care l-a  ascuns ingenios printre mesajele trimise pe emailul de pe site. Nu l-am sunat niciodată, nu știe dacă am reușit să deslușesc mesajul în care mi-a lăsat numărul de telefon. Da, nu mai e ca la început când îmi era ușor să-l țin ore lungi vorbind despre nimicuri, când îi ceream curioasă să-mi facă un tur virtual al casei, să-mi arate bucătăria, dormitorul, cățelul, purcelul… Nu mai e ca la început, când îl țineam ore în șir, când îl făceam să râda sau îi spuneam că visez să am un job într-o clădire din centrul financiar al Canary Wharf-ului. Dintr-o dată nu mai sunt sigură de mine.

Noaptea asta e una dintre nopțile lungi în care îți dorești să fii undeva departe, să fugi, să-ți iei o viață, una adevărată. Nu poți avea o viață fabricată in spatele unui ecran cu lumini si culori false. Mai bine pleaca!Fugi!

Mă întorc în pauză la cafeaua rece lăsată în lounge. L-am lăsat așteptându-mă. I-am lăsat un mesaj: “revin, am nevoie de o pauză”. Îl mint, vreau să plec. 

În lounge e liniște iar țigările ard nefumate, cafeaua a rămas nebăută printre cutiile de energizante, suc, ciocolată, sticksuri și farduri. 
Toata lumea e în pauză cu ochii pe telefoane. Între două like-uri, scrumul de tigară, aruncat de unghii lungi si vopsite, pică pe canapea și pe oriunde.
 Le privesc și le știu poveștile. Cele mai multe dintre ele nu se dezbracă. Clienții le oferă bani pentru discuții lungi. Cea blondă tunsă scurt lucreaza la o reprezentanță auto. S-a despărțit curand de iubit. Clientul ei e un tip indrăgostit până peste cap de ea. O plãtește să vizioneze filme împreună. Privindu-ne cu un aer superior, bea cafeaua aruncându-și din când în când ochii pe ceas. Nu vrea sã întârzie la întâlnirea virtuală.

 Îmi caut geanta și țigările încercând să ocolesc privirea Ginei:

 -E totul ok? 

Gina e o roșcată dulce, singura mea prietenă. Îmi face părul când ieșim în pauză și ne știm toate secretele. S-a lăsat de facultate și s-a mutat cu iubitul ei pasionat de calculatoare, dar nu au bani să plătească chiria.

-Nu! Nu sunt ok, plec! 

-Ai grijă, să mă suni! . 

E 
târziu, trecut de miezul nopții. Iubesc aerul rece, ploaia si vântul de afară.  Am plecat grăbită fără să  chem un taxi. Îmi caut cardul în geantă și mă îndrept spre colțul străzii unde știu că este un 
bancomat. După câteva încercări, afurisitul de bancomat refuză cu încăpățânare să-mi dea bani, și atunci, mă uit pe telefon: noiembrie, 17. În noaptea asta am sufletul strivit, sfâșiat, înfrigurat, dar eliberat de o piatră mută. În noaptea asta mi-am salvat casa în care nu am fost niciodată fericită. În noaptea asta am plătit băncii până la ultimul ban pentru o decizie proastă din trecut. Prețul plătit? Eu! Rănită, umilită, demnă de dispreț. Stau în ploaie și mă întreb cu ce o să-mi plătesc un taxi. Viața asta e nebună, e mizerabilă. Plec pe jos. Nu mai e nimeni în ploaie. Îmi alung 
gândurile și-mi ascund lacrimile in fumul de țigară: nu fii nătângă, mergi înainte! 

Ce romantism, ce love, ce  romance? Ce …dragoste întârziată? 
La naiba cu toate! La naiba și cu mine!.
Culeg de prin geantă un sandviș cu miros de parfum și mă uit la ceas. 
Aiurea, trebuie să mă grabesc!


Uneori nu mai știm pe care drum ne-am pierdut sufletul și atunci îl dăm uitării sperând că o să se întoarcă el viu și nevătămat. Uneori închidem uși în spatele cărora nu a mai rămas nimic, alteori plecăm doar pentru că trebuie să plecăm, deseori luând viața de la capăt. Oare pentru a câta oară? De cele mai multe ori nici nu mai numărăm.

Nu știu ce vreau să-i spun, poate ar trebui doar să-i mulțumesc. El nu știe cât de mult m-a ajutat. Nu i-am spus niciodată pentru ce și de ce sunt acolo. Nu i-am răspuns niciodată la întrebarea asta. Sunt  în ploaie cu telefonul în mână și îl sun:

-Știi, am plecat, nu o să mă întorc niciodată, mă simt golită, jefuită! În noaptea asta las o parte din viața mea. O viață pe care nu vreau să mi-o amintesc. Vreau totuși să știu, de ce m-ai ales pe mine? De ce ești aici în lumea asta ireală, nebună, distorsionată? Nu vreau să te rănesc! Salvează-ți inima! Pe a mea am pierdut-o! 

-Mi-ai atins inima, mi-ai luat respiratia! Intens! Nu vreau să te pierd! Minte-mă dacă vrei! Minte-mă dacă poți! Dacă pleci, ai grijă de tine! 

Răstimp  amăgitor, un zbor peste ocean, două lumi știute, o lume acolo, o lume aici, o gară unde ajungi și nu-ți pasă când vine trenul tău. Ai învățat să nu te mai grăbești dar fugi de tine. Au trecut atâtea  ploi! Între două dimineți, pleci spre undeva, nevrând prea curând să ajungi.
E un fel de alb peste gri și dimineața  e rece cu gânduri răvășite. 
 După o veșnicie, îți aprinzi o tigară, iar lumea se grăbește în jurul tău. Tu nu ai unde să te grăbești. Trenul tău te va duce peste o oră nu știi unde.
 Cum numeri așteptările?
 În lacrimi de ploi.

Începi o viață nouă amăgindu-te că totul va fi bine, dar te trezești  rătăcind iar în pustiul născocirilor  tale pe aceleași înșelătoare și  mișcătoare  nisipuri. Dincolo de ceruri nu poți să treci, ai aripile prăpădite de atâta zbor. Ți-e dor să fii cum ești,  ți-e dor să fii cum nu mai ești.
 De  gânduri, rătăcești  cu buzunarele neîncăpătoare de orele lungi de nesomn, de nopțile  întunecate, îndeși  țigările, bricheta, pixurile, pagerele, tragi poarta care scârție, tragi zăvorul și vezi cu uimire că e luna plină, aerul e rece, stele mai sunt…
și e atât  de puțin și atât  de frumos!
 Îți bei cafeaua amară și spui trișând  că mai e timp. Vezi în jurul tău că nu mai e iarnă, că încă mai târâi sacul acela de vise și mai sunt atâtea locuri neumblate unde nu mai vrei să ajungi.


I-am promis acum cinci ani că o să-l sun să-i spun dacă am ajuns cu bine. Nu l-am mai  sunat. Au trecut ploi și s-a făcut toamnă iar și iar.  În noaptea asta îl sun. Îmi bate inima, mă întreb dacă mai are același număr de telefon.

-Spune-mi că visez! Sunt cinci ani de când nu mai știu nimic de tine.

-Sunt nedormită după lungi nopți ucigătoare, e mâine ziua ta?

-Știi bine că da! Nu mi-o sărbătoresc niciodată…

-Sunt  la 4 ore distanța de tine  crezi că…Știi, mi-e teamă să te întâlnesc dar nu știu de ce, azi, inima îmi spune, du-te!

-Mi-e teamă să te întâlnesc, sunt batrân, te voi pierde! Nu voi mai avea nici măcar gândurile tale! 4 ore și 15 ani distanță între noi? Sfidăm tot universul!

-Nu-mi  pasă! Uneori nu există o a doua șansă. Îmi mai trebuie o viață doar. Și atât!

-Eu cred că am trăit mai multe vieți. Și nu mai știu în care te-am pierdut! Dacă nu există o a doua șansă… Vin spre tine! Mi-a mai rămas o viață doar. Și atât!

photo: arhiva Siono
Publicitate

11 gânduri despre „Emoții dintr-o altă toamnă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.