Miruna a fost aici (1)


Miruna e un nume frumos

Se întunecă noros, aproape roșu, aproape stins. Înserarea coborî rece, nepăsătoare, cu adiție latentă, studiată, scenică, un pic dramatică, dar atât de ludică, precum o divă pregătindu-și fastuos intrarea. Se făcu neliniște. Norii îngrămădiră cerul. Noaptea se așeză cu fum gros de ceață acoperind luna cu îngâmfare leneșă. Se aprinseră lumini pe străzile lungi și tăcute. Cu clinchet știrb, clopoțeii de la poartă se leagănau nepăsători în vânt…

Prea mult lirism, spuse critic, ușor dezamăgită. Asta i se întâmpla de cele mai multe ori. Recitea de zeci de ori drafturile pe care le scria, ștergea, refăcea textul, dar niciodată nu era mulțumită. Inspirația venea uneori vie, însetată de emoții, ca o respirație grăbită sau ca niște bătăi repezi ale inimii. O arunca într-o stare intensă de dedublare cu personajele, sau, de cele mai multe ori, ca o regulă impusă, o provoca la un dialog profund cu sine. Alteori, cuvintele rămâneau necuvinte, le simțea așa cum își simțea bătăile inimii, dar se așezau greu, și atunci nu le putea construi limbajul. Inspirația o împingea cu mânie să scrie, în sens propriu și real.

Conștient sau inconștient, scria despre sine în toate formele, despre o mie și una de trăiri, lamentări plictisitoare, ( Issa, asta cu lamentările e de la tine, și-mi place de mor 😂) ori despre imagini și pasiuni ale propriei vieți. Miruna închise laptopul și își aprinse o țigară.

Deschise larg fereastra. Afară mirosea a frig de toamnă și a arome de la take away-ul indienilor mustăcioși din colțul străzii. Cerul și pământul ardeau în depărtare de la focurile de artificii pe care englezii le înălțau spre cer. Cu mult înainte de cinci noiembrie, și mult după, sărbătoreau vestitul Bonfire night, noaptea focurilor, în amintirea unui faimos, dar eșuat complot asupra parlamentului, condus de un grup catolic britanic. Sărbătoarea, al cărei sens din 1605 și până azi cu siguranță pierdut, se transformase de-a lungul vremii într-un spectacol de foc de artificii și parade. Lucrul ce însemna un prilej bun pentru comerț și în același timp un alt motiv pentru englezi de a ieși la terasele de pe străzi, ori în pub-urile aflate oriunde.

Pe strada Mirunei, printre casele din cărămidă roșie, era liniște. De o parte și de alta, sub lumina felinarelor de noapte, doar în bălțile mizere jucau scântei sclipitoare. Se făcu noiembrie în calendar. Vântul dansa în delir cu ploaia. O rafală desfăcu perdeaua în falduri. Manuscrisul uitat de multă vreme pe pervaz căzu răvășit pe podea. Una dintre pagini zbură peste geam în bătaia furioasă a vântului. Voi rămâne aceeași scriind pe ecranul minții și tot acolo printând pagini de viață, spuse oftând privind zborul paginei desprinsă din manuscris. Inutil! Miruna culese manuscrisul de pe jos. Câtă dezordine, câte neliniști, mânii, pasiuni fără esență, mai spuse ea aducându-și aminte despre tot ce a scris. Atât de multe aparențe fragile ale gândurilor și atâtea nimicuri pe care nimeni, niciodată, nu le va citi!

Inspiră apoi adânc aerul rece al nopții. Iubea fiecare toamnă trăită în Londra, nopțile care aduceau frig, timpul în care ploua ca naiba, urât, răutăcios, dintr-un cer cenușiu, peste cărămizile roșii ale caselor înghesuite, micile dulci amare tristeți, șuieratul vântului spulberând frunzele, clinchetul știrb al clopoțeilor de vânt de la poartă, muzica de la radio ce umplea camera cu acorduri plăcute; iubea până și radiatorul pe care îl cumpărase de la piața de luni de pe high street și care încălzea camera de la mansardă cald și plăcut. Iubea într-un fel iluzoriu și atât de neînțeles, zilele care începeau cu aceeași cafea rece și amară lăsată în bucătărie de Dan care, prea grăbit să plece, lăsa întotdeauna cafeaua nebăută. Ea promitea de fiecare dată că în dimineața următoare va fi cea care va pregăti cafeaua, și o vor bea împreună. Nu se întâmpla niciodată, ori nu se mai întâmpla de prea multă vreme. Ea prea somnoroasa să se trezească, el prea grăbit, rămâneau atunci doar promisiunile, timpul gol lăsat între ei, și cafeaua amară pe care Miruna o bea în liniștea acelor ore tăcute ale unui loc atât de străin, dar care se numea acasă.

-Mi-ai lăsat o mie de gânduri în cafea, îi spunea ea în joacă, scriindu-i mesaje.

-Sunt un risipitor de gânduri, le las împrăștiate peste tot.

-Le împăturesc păstrătoare și ți le dau îndărăt. Am un gând de-al tău în palmă. Îmi spune că mă iubești.

-Love is a choice, îi răspundea el.

Niciodată “te iubesc”? Niciodată altfel? Îi răspundea cu citate inspiraționale pe care ea le ura. Uneori zilele nu erau la fel. Uneori o iubea. O iubea trișând într-un fel seducător. Îl simțea inventând motive. O iubea atât cât să șteargă așteptările, lungi si tarzii, zilele goale, nopțile nedormite. Rămâneau apoi tăcerile dintre ei, grele, de care nici unul, nici celălalt, nu reușeau să treacă. Cu ochii în tavan, fumau țigara de după, și apoi o stingeau tăcuți așa cum se stingea și povestea lor de iubire. Nimeni nu știa unde, cum, și nici când să se oprească. Obositor fiindu-le drumul până aici. Nici ei nemaiștiind dacă acest “aici” a fost cândva răspunsul întrebării “unde?”. Nici ei nemaiștiind dacă ajunși aici își mai doresc ceva. Indiferent cum, indiferent încotro ar fi mers, nimic nu mai era la fel. Iar acest nimic era atât de mare și de greu.

Dan pleca în grabă în toate diminețile, răsturnând, ravășind, înainte ca ea să se trezească. O îmbrățișa în nopțile în care pleca luându-și în grabă cheile de la mașină. Miruna știa că pașii lui grăbiți aduc o altă noapte lungă și tristă, și atunci urca în camera de la mansardă unde scria pagini despre o lume atât de grozavă și atât de nebună.

Dan muncea mult. Atât de mult, încât îi ocolea privirea, atât de mult, încât Miruna își dădea seama că între ei e cineva sau nu mai e nimic. Miruna știa să tacă și mai ales să aștepte. Știa și simțea că nimic nu mai era la locul lui și nimic nu mai era bine. Simțea la fel de mult că nu e pregătită pentru o înfruntare nici cu el, nici cu destinul.

Miruna stinse țigara. Își aduse brusc aminte de textul scris rămas nesalvat. Când deschise laptopul văzu o notificare în colțul drept al ecranului: “Miruna e un nume frumos”. Atât! Nimic altceva. O notă, o remarcă neȋnsemnata căreia nu avea sens să-i răspundă. I se păru copilăresc. Cuvinte aruncate în joacă. La cei patruzeci și doi de ani, Miruna, avea o imagine clară a maturității. Maturitatea e despre rațiune și conștiință, spunea ea cu falsă convingere. De felul ei prudentă, hotărî să nu răspundă.

“ Miruna e un nume frumos!”. Cât de superficiali sunt oamenii! Ce-ar fi fost dacă ar fi ales un alt nume? Ar fi fost la fel de frumos? Poate e vina mea, gândi Miruna, nu reușesc să transmit emoții nici prin conținut și nici prin formă, și atunci reacția este pe măsură: goală, ștearsă, impersonală.

Ah, ăsta e motivul pentru care nu vreau să devin dependentă de social media. Mi-e teamă de ceea ce voi primi.

photo: pinterest

va urma

( nu promit ca o sa scriu extraordinar! nu promit ca nu o sa fie plictisitor sau ca nu voi avea greseli grave. nu trageti, nu ma impuscati! 😂🤭; sa nu uit, internetul de Anglia e cumplit. sunt mai mult offline decat online, sorry!)

Publicitate

16 gânduri despre „Miruna a fost aici (1)”

  1. Aici stau. Nu mă mişc, nu respir, aştept ca Miruna să ne scrie. O iubesc.
    Acum mult timp… adică ieri, când eram io studentă, a venit în vizită (eram în chirie, apartament cu trei camere, iniţial şi oficial 3 fete, pe urmă s-au făcut 6 oameni, neoficial 😀 ) un tip. Beton. Nu în genul frumos. Beton, adică aşa, boem tare, inteligent, genul actor, genul artist, genul ăla mişto. Şi zicea omul că dacă nu va avea norocul să-şi găsească o iubită Miruna, Miruna se va numi fiica lui, că numele ăsta e cel mai frumos nume rostit vreodată. Nu ştiu dacă între timp i s-a îndeplinit dorinţa, dar am ţinut minte asta. Şi am vrut să o zic şi aici.

    Apreciat de 3 persoane

    1. vreau si eu un tip Beton! 😂😂😂
      glumesc, fata, ce-ai patit!!! 😂😂😂
      eiiiii haaaaa, blogul ala al meu mic micut se numea mirunawashere si era pe bloguest. a disparut intr-o noapte. dus a fost! rau imi place si mie numele asta!
      dar, vreau si eu un tip Beton! 😂
      fata draga, fetita dulce, tu copchila, tu ♥️, du-te,mama, si fa nanita ca mai scrie mama, pfff, asta…Miruna!
      hai pupic, pic, poc, te iubesc de nu mai pot!
      ♥️
      p.s mai curg ele niste pagini si vine fumul de tigara. am zis! hai, la nanita cu tine, la desene animate, colorat…
      🤗💯
      of, copiii astia!

      Apreciază

      1. Nu merg la nani! Cum să merg când am programare la unghii? Aşa ceva nu fac. Iubesc somnul, dar pân’ aci. Pentru unghii, cioco şi din astea, las somnul 😀
        Căutăm un tip beton? Cam cât de beton? Să ştiu după ce mă uit 😀
        Ti pup! Şi ti iubesc!

        Apreciat de 2 persoane

      1. stai, c-am mai găsit unul: „Țigara de după”!
        deci, cînd o să ajungă romanul la corectat, o să-ți pun/scot vreo cîteva virgule 😀 mă jur că n-am găsit altceva.
        trebuia să zic asta la 2, dar abia aștept să văd pe unde scoate Dan cămașa :))))))

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.