John, Lau, Hau și compania de transport


“ciu, ciu”, il aud pe Hau – șoferul care sparge și scuipă semințe atunci când conduce, căutând în același timp cu o dexteritate – nu de invidiat, dar cu siguranță de speriat- manele pe youtube, cu un ochi în telefon și un ochi pe șoseaua sau autostrada aglomerată, spre groaza pasagerilor care efectiv, vorba fiică-mii, dintr-o eroare regretabilă, ajung să apeleze la firma de transport Hau, pardon, “Ioana Trans”. din Iași, bineînțeles. Hau mai scuipă semințe și atunci când stă tolănit greu și mare în scaunul din față al mașinii ce are locuri înghesuite, niște scaune efectiv, vorba fiică-mii, defecte, în care înțepenești instant în câteva minute, nu mai spun de zeci de ore. opt plus unu locuri are mașina și sute de colete în spate. ba chiar și un pat, ingenios improvizat, la nivel cu plafonul mașinii, loc de odihnă pentru celălalt șofer. sunt doi. doi șoferi. am uitat să-l menționez, să, asta, îl numesc pe Lau care, la fel, nici el mai prejos decât Hau, scuipă semințe și conduce vorbind la telefon ori caută în același timp muzică de petrecere pe youtube. “ciu, ciu” (a se citi two, two în engleză) , îl aud pe Hau vorbind tare, dictandu-i ofițerei de la punctul de control al frontierei franceze Calais, numarul de referință al bookingului de la ferry boat. “sevăn”, mai spune el adăugând și alte cifre la fel de clar și răspicat cu un accent în care limba engleză își pierde grav identitatea. fiică-mea mă strânge de mână. îi fac semn să se abțină, dar ea pufnește în râs. trecem de la francezi la englezi spre Uk border. de acolo, dumnezeu cu mila, zeci de autocare, sute de mașini trase pe dreapta, pe stânga oare? stânga (?), ok stânga, sute de controale, nervi, sute de români, ore de așteptare la control, vameși alergând de colo colo…un tablou al umilinței, sărăciei și al disperării. tineri, foarte mulți tineri, aproape niște copii, și vârstnici pe ale căror chipuri citeai oboseală, chin, suferință… grupuri de oameni care se cunoșteau, ori s-au cunoscut întâlnindu-se pe același drum care coboară hăt din munții României și care duce până hăt și mai departe spre Canalul Mânecii. de acolo, dacă ai afurisitul ăla de “ presetăl”, sau cu puțin noroc “setăl” , treci dincolo spre regat. bine, bine, gata! știu! patetic! chiar plictisitor. ok, revin la șoferul pe care l-am numit nu degeaba Hau, pentru că Hau șoferul, se adresează cunoscuților, sau mai puțin cunoscuților, cu “ci faci hau?”. o fi un mod de manifestare al unei relații prietenoase, de tovărășie cred, un fel de, ăsta, gen eugen al englezescului “mate” ori “ lad” ori something like. nu știu, dar el e pur si simplu Hau! și-i stă atât de bine cu numele Hau, încât numele de Cristi e inutil, chiar banal. de ce am ajuns (nu am ales și nici nu mi-am dorit vreodată) să vorbesc despre Hau? vă spun imediat. și despre John, și despre Lau, și mai ales despre Hau vă spun.

vara asta, nu m-am îndrăgostit, vorba cântecului, ci mi-am pus efectiv, vorba fiică-mii, mâinele în cap. de revoltă și de neînțelesul absurdului. absurd pe care ți-l flutură agresiv pe sub nas, ba chiar ți-l bagă în ochi, acei multi, foarte mulți oameni pe care îi găsești puși în locuri importante, atât de nepotrivite cu pregătirea lor profesională, și la care ajungi în momentele cele mai nedorite ale vieții. atunci când ai nevoie de ajutor. că aveam nevoie de ajutor medical nu vă mai spun. că infecția fiică-mii nu prezenta după părerea acestor oameni niciun pericol, nici asta nu vă mai spun. că sistemul medical din Anglia e o mare mizerie, asta vă spun. in cel mai fericit caz, după lungi așteptări ești sunat și programat să mai fi sunat de foarte multe ori. să poți fi văzut de un medic este rai. medicii sunt specii pe cale de dispariție. nu are oricine norocul să întâlnească un medic face to face. nah! la serviciul de urgențe ești văzut, nu și consultat. mi-am luat copilul, am plecat acasă pentru că timp de două luni nu am făcut efectiv, vorba fiică-mii, nimic în Anglia. am operat copilul într-o jumătate de oră acasă în Iași, România, la doar patru ore de la aterizat cu avionul. România, te iubesc! eiiii haaaa, mă mai gândesc la asta!

cu ce, Dumnezeule, să te întorci înapoi în Anglia? bilet de avion dus întors nu am luat că nu știam cât stau cu infecția, operația, tratamentul… și atunci, eu, încăpățânata de mine, nu am luat bilete de avion să mă întorc în Anglia. nuuuu! că low cost-ul nu mai era low, ci mii de lei un bilet! ba chiar trei mii de lei de persoană. fără loc și fără bagaj. hai atunci acasă, asta, hai înapoi în Anglia cu firma de transport al lui John, whoever is John, ca să ajungă și copilul la școală. hai!

cum a fost călătoria? eu zic bogdaproste că am ajuns cu bine înapoi în Anglia. Lau și Hau au scuipat semințe tot drumul, au oprit când au vrut ei, au pus muzică de petrecere, au vorbit la telefon conducând, am stat pe niște scaune prăbușite. mai mult decât atât, nu la propriu, dar am asistat la predat colete și preluat colete! cot la cot cu Lau și Hau de la patru dimineața. da! nu ajungi la destinația pentru care ai plătit până Lau și Hau nu termină de predat și preluat colete în toată Anglia! lucru despre care nu ești informat. nu ești informat de ce durează atât de mult călătoria, dar afli cum, necum, ca ajungi la sfântul așteaptă. sfânt pe care John, Lau și Hau se încăpățânau să mă facă să-l cunosc. am reușit să ajung în Liverpool cu alți bani și altă distracție. nu cu muzica lor de petrecere, ci muzică pusă de oameni civilizați, oameni normali, dumnezeule!

lăsând gluma la o parte, aici nu a mai fost vorba despre nesimțire pe care poți să o ignori cu puțin efort. a fost vorba despre o experiență oribilă în care ești pus în pericol. ma intreb, ceilalti pasageri, în numele cărui dumnezeu au suportat călătoria? dar nu mă mai întreb nimic! m-au avut pe mine cea care reușea cu mult efort să-i convingă pe cei doi să inchidă sau să deschidă aerul condiționat, să oprească mașina, clar acolo unde știam că este posibil, pentru o toaletă, pentru o cafea, o țigară…în numele cărui dumnezeu au suportat acei oameni călătoria îmi este imposibil să înțeleg.

lăsând încă o dată gluma la o parte, acei șoferi au fost infernali și mijlocul de transport de groază. le recomand să se ocupe numai și numai de colete. altceva nu știu să facă. mai știu să scuipe semințe, clar. nu au nimic. nici măcar un principiu. nimic legat de interacțiune sau competență. bunul simț? avioane! servicii de calitate, transport de persoane? flori!

de ce am scris despre cei trei? din indignare și dispreț. lucrurile s-au întâmplat mult mai rău. dar știu cum le pot repara. de ce am folosit serviciile lor? erau singurii care plecau exact atunci când trebuia eu sa plec și să ajung. ori cel puțin așa au știut să mintă. iar eu, culmea am crezut. da, dar s-au pus cu cine nu trebuia. culmea!

So, la John, Lau și Hau, eliberarea unei chitanțe costă cică. trei lire chitanța. așa mi-a spus Lau. el era cu banii și contabilitatea. a se citi pounds. am obținut chitanțele fără. așa cum era normal. bine, cei trei au normalitatea lor. așa am aflat că firma e înregistrată pe Anglia. iar asta e o veste bună. e timpul ca cei trei să facă mari schimbări. fie ele și impuse.

una peste alta, efectiv, vorba fiică-mii, a fost o vară frumoasă!

7 gânduri despre „John, Lau, Hau și compania de transport”

  1. Lol, ce de aventuri… Îți înțeleg indignarea și sper să și aibă o rezolvare, tot oficială… Incredibil tupeul lui John&comp de a mai cere bani și pe chitanță, asta chiar n-am mai auzit-o… Dar omul e inventiv…
    Bine că ați ajuns cu bine și că sunteți bine, e cel mai important ❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. Vaai, draga mea! Mă bucur mult că e totul bine şi aţi ajuns cu bine, dar sunt tare dezamăgită de ce am citit (de faptele lor, zic) şi mă gândesc că ţinând cont de toată situaţia cu zborurile (greve, amânări, anulări, scumpiri bruşte la bilete) ei şi cei ca ei o duc bine-merci.
    Sper ca telefonul tău la poliţie să nu rămână fără urmări în bine!

    Apreciat de 1 persoană

    1. da, scumpa mea, au profitat de tot ce au putut sa profite. nu m-as fi urcat in masina aia pentru nimic in lume!!! am fost fortata, presata de situatie. da, firma e inregistrata pe Anglia. sper ca politia de aici i-a oprit in trafic. aveau multe nereguli pe care nu le-am mai scris aici.

      Apreciază

  3. Mă bucur că ați ajuns cu bine!
    Haioasă tare povestea ta,tristă în același timp…dezgustătoare dar multă lume ajunge la mâna lor datorită banilor.
    Merită o lecție, asta este clar…a pune viața unor oameni în pericol,a ignora umanitatea și necesitățile sunt lucruri care nu trebuiesc trecute cu vederea.

    Apreciat de 1 persoană

    1. of, clopotica mea draga, am amenintat ca sun la politie ca sa-i fac sa opreasca si sa cobor. tot drumul am facut trasee si am cautat bilete de avion. as fi facut orice sa nu mai raman o clipa in masina aia. am ajuns cu bine pana la urma!
      inchipuieste-ti ca atunci cand am coborat am anuntat politia.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.