“Litere pe fulgi de nea” Confesiuni de cititor (II)

Confesiuni de cititor (I)

photo: Fabiola Ion

Cu prețuire pentru “Siono”! Cu prețuire pentru creația, frumosul artistic și literar, sensibilitatea, emoția și imaginația autorilor din “Litere pe fulgi de nea”!

Crăciunul mi-a redat nemurirea”, de Denisa Grigoraș, este despre amintirile frumoase ale copilăriei și despre iernile păstrate în suflet. Ierni în care s-au întâmplat bucurii și tristeți. E despre bunica si chipul ei blând, despre o bătălie “contratimp și contra-viață”, Crăciunul în care s-a stins lumina unui suflet drag, dar a lăsat în schimb o amintire nemuritoare; e despre un vis împlinit al copilăriei, atât de mărunt, atât de mic, dar atât de prețios:
“Visul copilăriei mele. Propriul meu spărgător de nuci”.

“Ea, plină de vise, planuri, speranțe, el, trăind prezentul la rând, exact așa cum venea el”.
Cele mai frumoase povești de iubire se întâmplă iarna. Pentru că ele nu încep cu “ a fost odată…”, ele încep cu “Doamneee, cât de frig e…”, cu un telefon cu fise, și cu o fată frumoasă. Așa începe povestea, scrisă de Fabiola Ion, în care ninge cu fulgi magici de zăpadă. Legenda spune că trei fise de telefon au schimbat destinul acelei fete frumoase. Fata a întâlnit marea ei iubire. Legenda mai spune că povestea s-a întâmplat acum douazeci și cinci de ierni, dar el și ea sunt și astăzi împreună trăind clipe frumoase și multe, multe anotimpuri de iubire!

Sunt genul de cititor căruia îi plac descrierile. Iubesc detaliile și imaginile. Doamna Augusta Măcreanu, personaj din povestea “Plange Timpul”, este fantastică. Și asta datorită autoarei Lilioara Macovei.
“Și a oftat. A stat puțin și s-a uitat fix la noi. Avea niște ochi de mare albastră, un păr alb imaculat și abia așteptam să mai povestească. Uitaserăm de ce am venit.”

Uneori iubirea nu se grăbește să se întâmple, uneori iubirea îți promite, cu vorbă de întoarcere curândă, o cafea, și pleaca într-un august fierbinte. Și după atâtea neliniști și gânduri, iubirea se întâmplă într-o zi de iarnă. Vine negreșit atunci când cad fulgii de nea.
“La urma urmei, fericirea există, e la doi pași și are ochii precum cafeaua amară și fierbinte într-o zi geroasă, când crezi că nu există soare care te mai poate încălzi.”

Oamenii nu au întotdeauna un suflet frumos. Povestea m-a impresionat mult. Am iubit-o pe Gudrid și i-am condamnat pe oamenii care au pus-o la colț și au judecat-o. Autoarea N Marianne a reflectat o realitate care, din pacate, dincolo de mit, legendă și basm, există. Nu știu de ce cred că Gudrid din povestea scrisă de N Marianne este acea legendara femeie viking din Alpii Scandinavi. Sau poate mă înșel. Toți cei care au citit povestea “Gudrid cea dintâi”, spun că este una din poveștile preferate din antologie. La fel spun și eu. Cu drag!

“Și mai târziu, cândva și cumva, viața îți dă și începe să-ți ia, până când îți amintești că fiecare poveste de iarnă se scrie aici și acum”. O poveste caldă, de suflet, despre iubire și suferință scrie Oana Elena Pană. Povestea unui timp în care au existat momente neașteptate, încercări și emoții este sensibil rememorată și așternută într-un joc frumos de cuvinte: “clepsidra sufletului”, “marea cu valurile ei turcoaz, neliniștite ca anii tinereții.”

Ciocolată caldă, arome, detalii, nuanțe, atracție, iubire…O poveste frumoasă scrisă de Petruța Petre pe care am savurat-o. “Luminile de Crăciun erau aprinse și fulgii de nea se cerneau ușor.Peisajul mohorât se transformase într-unul plin de viață, iar inima mea tocmai învăța să zboare.”
“Câte zile mai sunt până la Crăciun?” este un countdown timer până la momentul întâlnirii cu destinul.

Povestea este o călătorie într-o lume de gânduri în care se regăsesc frânturi de viață și de suflet. Textul are și o formă literară, dar și una filozofică, densă, despre schimbare, evoluție, iertare. realitate.
“Magia sărbătorilor constă în aprecierea de semeni, constă în inventarul propriului suflet și în recunoștință.”

Limona Rusu nu poate fi povestită. Limona Rusu doar citită poate fi. Aș strica prin cuvintele mele frumusețea artistică a textului, ideea de frumos, trăirile și emoțiile.
“La gura sobei ori a șemineului glăsuiește fericirea simplă, nefardată”.

aici nu-mi mai găsesc cuvintele, dar nici nu le mai caut. pur și simplu asta a fost reacția mea:
Ioana Serota, scuză-ma, nu pot fi serioasă! Am râs de m-am tăvălit! Ești bestială! Iartă-ma, dar nu am găsit cuvântul potrivit! Felicitări! Așa ceva…
😊”Doamne, fată…Mă duc să-ți fac un ceai de tei.”😊
Felicitări încă o dată! Cu drag! ♥️♥️♥️♥️♥️

“Zbateri” m-a impresionat pâna la lacrimi. Aș avea o mie de cuvinte. Nu pot decât să spun: o poveste friguroasă, dar caldă și fragilă ce îți atinge sufletul.
Felicitări, Monica Stan!

Doisprezece copii îl așteaptă pe Moșul. E ger, e iarnă, e Crăciun. Colindătorii din povestea “După zece ani”, sunt pe drum, au un plan, dar au parte de întâmplări ce par să le năruie speranța de a dărui acel strop de bucurie copiilor ce au nevoie de ajutor. Ajutorul vine neașteptat:
“Ce poate fi în inima unui om atât de bun? -Crăciunul. El nu trăiește o dată pe an, ci zi de zi.”

Am simțit nevoia să o îmbrățișez pe “Zoria” , să o strâng la piept. “Zoria” mi-a atins și răvășit sufletul precum o șoaptă de copil. Povestea e un dulce, un dor, un freamăt! Mulțumesc, Vali Șerban! “Zoria” e un fulg de nea, nu o poveste! Atât de frumos scrisă!
“…de pe sania cerului coborâse în sufletele lor, după mulți ani, Crăciunul.”
♥️♥️♥️♥️♥️♥️

“Titanic” și “ghețar”, un joc, o metaforă, o viață dublă. “Unul dansează prin flăcări, iar celălalt e blocat în gheață”. Suntem diferiți. Iubirea o simțim și o trăim în versiunea proprie. La fel și conexiunea. În versiunea creată de noi.
“Măcar eu mă cunosc, nu îmi mai refuz forma originală.”

“Litere pe fugi de nea”, decembrie 2021