diminetile sunt frumoase/ dulci nimicuri (articol dintr-un draft de septembrie)

diminetile nu mai sunt nervoase si grabite cu peria infipta in parul de Rapunzel al fiica-mii, incalcit pana la disperare.

“hai mai repede ca intarziem”, “dar, mama, mi-am uitat ghiozdanul”, “ lasa ca te descurci tu, nu ne mai intoarcem din drum!”. “ce-ai uitat?!” fugi repede si ia-l”!

diminetile nu mai sunt cu traficul infernal, statul in coloana de masini lunga de doi kilometri, semafoarele rosii la care astepti fumand doua tigari si terminand de baut cafeaua luata cu doi lei de la automatul lui “nea Vasile”; postezi pe facebook si imparti generos si vreo doua, hai trei, like-uri (cum bine a zis cine a zis: “mi-a dat, îi dau”).

acum diminetile sunt acasa! toamna asta fosneste cu amintiri fierbinti de vara. linistea diminetii si soarele timid care incearca sa rasara de acolo de dupa deal promit o zi dulce si calda. iubesc sa beau cafeaua la orele cand noaptea e inca nehotarata: sa ramana, sa plece? sa mai doarma putin? macar pana vin zorii care o s-o certe si trezeasca asa cum trezesti un copil somnoros si mofturos care trebuie sa ajunga la scoala.

cinci capre galagioase care au iesit mandre la pascut imi alunga gandurile. nu, nu stau la casa. stau la bloc. ala de-i facut in camp, departe de zgomotul orasului, cum îi sta bine oricarui dezvoltator sa-si laude afacerea. e departe de forfota orasului, daaaa, e printre buruieni si dealuri, santier cat vezi cu ochii, excavatoare, praf si galagie. se construieste mult, de aici de pe deal si pana in vale.

caprele zbenguite sar in santuri de-a lungul si de-a latul fugind nebune pe camp. le aduce un copil din sat, trezit cu noaptea-n cap. un caine murdar, mare si blanos, tace cuminte pe langa capre. nimic nu zice. doar caprele behaie fericite si isi dau aere de cucoane.

-mamaaaa!

e fiica-mea. s-a trezit! sigur isi cauta telefonul. e primul lucru pe care il vrea cand se trezeste!

-mama?

imi trimite mesaje! chiar si atunci cand e langa mine. clar, a gasit telefonul . l-a lasat aseara descarcat undeva pe jos dupa ce a luat-o somnul. i l-am pus eu cu grija la incarcat.

-mama, sa nu dai cu aspiratorul la ora de matematica pentru ca trebuie sa stau cu microfonul deschis si, faci si tu niste papanasi,te rog? imi trimite inimioare, fluturasi, pisici…

mesajele vin unul dupa altul, dar eu ma duc la ea in camera si o imbratisez. are parul bufnit, e lenesa si alintata si nu stie nici vasele sa le spele macar. dar e frumoasa, dulce si desteapta, si uneori imi spune ca o doare viata.

mesajele vin si de la fiu-miu din camera alaturata:

-mama, vezi ca am meeting la ora 11, zi-i lui Alexia sa nu mai tipe ca se aude pana la mine, si spune-i sa-mi dea castile pe care le-a luat aseara.

la ora zece in casa e haos: cabluri, incarcatoare, prelungitoare, casti, telefoane, laptopuri, meeting-uri, logari, delogari, apeluri video. fereasca sfantul sa pice internetul sau curentul, ca e jale! fiica-mea tipa ca isi ia absent, fiu-miu tipa ca il suna managerul de zona.

acasa nu mai e acasa. e scoala si birou.

o aud pe fiica-mea cum nu stie sa raspunda la germana si mai tarziu pe profesoara de civica tipand si intreband daca se aude bine. se aude! pana la mine in bucatarie se aude! fiu-miu isi ia nervos si nemultumit pauza. vine la o tigara. isi da demisia! “asta nu e viata! “ , incearca sa-si motiveze el nefericirea, dar nu inteleg nimic despre jobul lui de corporatist. doar ma uit la el cu drag si ma intreb, cand (doamne!) a crescut?! isi face un smoothie la blenderul ala galagios si pleaca la fel de suparat. imi trimite si el mai tarziu mesaje cu niste fluturasi, inimioare, si “mama te iubesc”, semn ca i-au trecut nervii.

copiii mei se cearta! de la incarcatoare si prelungitoare! cea mica tipa la cel mare ca nu-si gaseste incarcatorul, cel mare tipa la ea ca i-a furat castile:

-you are gonna dormi tonight pe presul de la usa! te spun lui mama ca mi-ai furat incarcatorul!

-eu te spun lui ma-ta ca nu ti-ai scris la germana si ca stai pe doua telefoane cand esti logata!

clar!

diminetile sunt frumoase!