vreau sa-i multumesc scriitoarei, Em Sava, pentru frumusetea scrisului, pentru harul si talentul pe care il are, pentru emotiile pe care le-am trait citind “Ana”. nu stiu sa scriu recenzii, dar stiu sa citesc cu sufletul.

cu drag, pentru cei care va rataciti pe aici, va indemn sa cititi “Ana” pentru ca este simbolul, marturia, farmecul si mandria femeii românce.

“paginile se deschid…” tremurator.

cartea te arde in palma si sufletul tipa in tine de iubire, ura ori durere. o sorbi fara odihna. Maria si Ana sfasie cerul si moartea, traiesc, iubesc si nasc copii. Maria si Ana, icoane sfinte nepretuite, lupta cu viata si cu judecata nesocotita a lumii.

cuvintele curgatoare si mangaietoare au bucurie de primavara si planset de copil nascut, dragoste de pamant muncit si miros de paine coapta, dar mai presus de toate iubire binecuvantata. cuvintele taioase au mania cerului, pacatul si blestemul de moarte, patima si clocotul de ura.

doua generatii de femei inversunate lupta cu destinul. Maria si Ana, mama si fiica, au destinul scris de dinainte de a se naste. unul scris de legile satului, cel cu “ulitele cuminti asezate ca intr-o caldare”. cel cu doua neamuri care traiesc separat dar laolalta. legile sunt grele cu neamestec ori, doamne fereste, impreunare de sange intre unguri si romani.

impovarat de griji si de nevoi, satul isi plange necazul si mortii in vremuri tulburi de razboi ori boala. sarbatoare, cantec de cetera si vartej de hora dupa lucrul pamantului e in vreme de liniste si indestulare.

cartea e scrisa cu “sirag de margele” si descantec ce “sparge cele sapte lacate ori sapte”. scrisul mestesugit al autoarei ne aduce un dar nepretuit-istoria, Maria si Ana – direct in inimile noastre. darul si emotia e fara egal, pentru ca insasi autoarea, vlastar al celor doua generatii de femei si al Zamfirei, te ia cu caldura de mana si te lasa sa-i cunosti radacinile.

stii ca le iubesti deopotriva pe toate plangand si tinand cartea la piept. si te cutremuri cand, cea care a scris atata zbucium cat nu incape nici in suflet, nici intre deal si cer, incheie povestea atat de simplu. si te infiori:

“Ana a fost bunica mea!”

si atat!

10 gânduri despre ““Ana“

Comentariile sunt închise acum.