wake me up when it’s all over-jurnal de epidemie

vreau sa-mi fac bagajele ca s-au adunat cam multe si nevrute de nu mai am habar de cand. nici nu mai stiu ce am in geamantanul ala pe care il mut de colo colo de cand i s-a stricat fermoarul. gasesc cand il desfac o traista zdrentuita pe care am tot luat-o la drum. pentru care, doamne fereste daca o uitam vreodata, ma intorceam dupa ea de la capatul pamantului. doua vise mi-am pus acolo si m-am dus cu ele departe. asa am crezut ca e mai bine. lumea mi-a spus ca nu e bine, dar eu, nu si nu, ca e bine, ca o sa muncesc pentru copiii mei pana am sa cad. nu am cazut,ca eu sunt tare. si apoi, ce stie lumea? nimic lumea nu stie. e o noapte friguroasa. ploua de nu se mai opreste, ca in tara asta numai ploi si furtuni curg peste tine. imi sterg, cu dosul palmei, lacrimile, ca n-am servetele, si nu ma mai intreba cum naiba se face ca niciodata nu am. si imi spui ca o sa treaca si asta cum au trecut toate. dar eu imi fac griji, ca visele astea, uite, eu le arunc peste geam, dar daca or sa cada in capul cuiva? imi spui ca e tarziu si nu mai trece nimeni pe strada si da-le incolo de vise. ce sa mai faci cu ele? de atatea bagaje, unde sa le mai pui? unde sa le mai duci? o sa fac loc pantofilor aia multi. aia inalti, pe care nu i-am purtat niciodata si nici nu am sa-i port ca am si uitat sa mai merg pe tocuri. ca n-am avut nici cand si nici unde sa -i port. praful s-a ales de toate si nimic de mine. ca am muncit 12 ore, sase zile din sapte de nu mai stiu cine sunt. offf, cum stau visele alea aruncate in ploaie! plang ca pentru ele am venit, pentru ele mi-am dat viata peste cap. stau si ma uit la bagaje si nu stiu ce sa fac. drumurile sunt inchise si urla lumea de peste tot sa nu te intorci acasa. o sun pe mama, care e cu inima si nici nu mai aude. trebuie sa tip sa ma auda. ea imi spune sa nu vin acasa, ca e drum lung si nu se stie ce se intampla. si-i spun ca mi-e dor de copii si nu mai vreau nimic. vreau acasa ca nu vreau sa mor printre straini. vreau sa-i spun mai multe, sa-i spun ca sufletul mi-e greu si ca ma doare rau. ca mi-e frica aici printre straini, ca mi-e dor sa stau cu ea la o cafea, acolo pe balcon, in diminetile alea frumoase de vara, cum n-am mai stat de mult. ea nu aude ce spun. sa nu-ti faci griji pentru copii, ca ei sunt bine, imi zice, si inchid. si apoi imi sun baiatul, ca e mai mare, si el imi spune glumind, chill mama, dar ii simt tristetea din glas. si apoi imi spune, mama te iubesc, si stii, nu l-am vazut niciodata pe tata plangand, and I was like fuck, dar spune-i ca il iubesc si pe el!

imi aprind o tigara. granitele s-au inchis. romanii se intorc acasa. ce-i de acasa nu-i vor pe cei care se intorc. cei care se intorc, se intorc cu inimile sfasiate. nu mi-am luat bilet de avion. masina s-a stricat in dimineata aceea cand ma intorceam din tura de noapte. se cere staff la baza militara din Gibraltar. englezii nu se mai duc la munca, strazile sunt pustii de la o zi la alta. nu mai am vise. le-am aruncat. ma uit la tine si te intreb: ce ne facem? ne facem ca ploua!

lupta e lunga si grea. dezleaga-ma doamne de frica. ma spal pe maini pentru mintile bolnave care vor sa prapadeasca lumea. ma spal pe maini pentru cei care ne urasc pe noi, oamenii de rand. ma spal pe maini pentru cei care nu se mai satura de putere. ma spal pe maini pentru cei care se joaca cu mintile si sufletele noastre, oricare ar fi ei . vreau sa dorm si sa ma trezesc cand totul se sfarseste. intr-o zi am sa ma intorc acasa. imi iau geanta si plec catre un alt shift de noapte.